This AMV has been premiered at Japan Play Transylvania AMV Contest 2012 and got 1st place plus audience award. After I got 3rd place with Resident Evil – Degeneration (http://youtu.be/fkYCxiwVSDc) at Nijikon 2011 I thought to use dubstep again which is the main music style that people want to hear this days. So I made up my mind and after many tries I finished this vid.

I must say that this track is too crazy to edit with Anime. Why ? Because Anime is cheap like Coca Cola. Lack of animation, lack of scenes. On the last 50 seconds of this track I remained without scenes to edit with. Well that’s the maximum power you can get from an Ova. And if Ova is not good enough, tv series are even worse. The video didn’t came out exactly how I wanted but overall is well done. A good eye can tell that this video is only B-RATED.

Also you must note that not all the dudes can edit with this kind of music, as well with a crappy pc like mine. (pentium 4 single core 2 ghz and 500 ram) If you can do a better version with the same source and the same music I will give you 100 euro. (but edited on a pc like mine ~ no scam) In the future I don’t think I will edit again with Anime, only If I’ll do my own animations. This is for demonstrative and promotional purposes only. No copyright intended or will be intended in this creation. All intellectual works within are property of their respective content owners.

~ Please share this AMV with your friends on Facebook / Youtube and so on. Thanks in advance! ~

- Footage: Karas
- Music: Noisia – Machine Gun (16Bit Remix)
- 2 weeks of work
- Programs used: Sony Vegas Pro 8.0 / VirtualDub
- Editor: Izotoppu
- Special thanks to Keith Carunida for inspiring me

http://www.youtube.com/user/KeithCarunida
http://japan-play.com/ro/contests/amv-contest
http://japan-play.com/ro/contests/amv-contest/clasament-amv
http://www.facebook.com/japanplay/posts/355482964501463

Vara aceasta vrem să predăm sarcina recenziilor, împreuna cu toată susținerea noastră, unei echipe la fel de entuziasmată (și cu ceva mai mult timp liber) precum eram noi în urmă cu 10 – 11 luni, când am început să lucrăm la acest proiect.

Prin urmare:

Vrei să te alături echipei sau pur şi simplu să contribui cu câte un material ? Îţi place să scrii recenzii în limba română, să faci montaje video sau să creezi parodii ? Ai o dicție bună și dorești să faci un dublaj ?

Dacă răspunsul la măcar una din aceste întrebări este “da“, atunci te aşteptăm cu un e-mail pe: turmentila@yahoo.com, sau cu un comentariu pe pagina noastra de Facebook: http://www.facebook.com/Turmentila

Depinde doar de voi.  :)

             WHAT YOU WILL FIND HERE
- – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – -

            1. Most Epic ANIME OSTs Ever
           2. Most Epic MOVIE OSTs Ever
           3. Most Epic GAME OSTs Ever
                4. Most Epic MUSIC Ever
- – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – -

All Digitally Remastered by Izotoppu
- – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – -

WeeklyUpdates
- – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – -
Share, like and subscribe for private requests!

Site: http://izomastering.wordpress.com
Youtube: http://www.youtube.com/user/IzoMastering
Facebook: http://www.facebook.com/IzoMastering
Twitter: https://twitter.com/#!/IzoMastering

Sed dignissim sapien et eros suscipit id bibendum nunc mollis. Duis non cursus elit. Donec bibendum adipiscing euismod. Sed eget velit lectus, sed fringilla arcu. Quisque mauris ante, vehicula iaculis euismod id, dapibus elementum nibh. Mauris posuere egestas suscipit. Cum sociis natoque penatibus et magnis dis parturient montes, nascetur ridiculus mus. Proin ultrices semper enim, ut tincidunt augue tincidunt in. Integer sodales, justo a elementum faucibus, ligula est ornare est, sed varius est arcu sed metus. Nullam gravida cursus velit, vitae volutpat nisl aliquet a. Donec ultricies porta sodales. Vivamus suscipit tincidunt enim, in faucibus lorem imperdiet eget.

Morbi massa turpis, ullamcorper eget tincidunt nec, tincidunt non mi. Aenean cursus mauris ac ligula sollicitudin mattis. Donec sit amet mi nunc, vitae euismod purus. Phasellus sodales, tellus nec adipiscing mattis, mauris elit tempus eros, non porttitor enim urna at mi. Nam et congue lorem. Etiam ac ante quis massa laoreet consequat et in diam. Nunc eget massa vehicula eros ultricies vulputate vitae quis enim. Ut pellentesque, orci at vehicula dictum, justo turpis facilisis dolor, at posuere neque quam eu purus. Quisque dignissim, felis et feugiat viverra, ligula lorem sagittis ligula, a porttitor felis libero ut dui. Duis sit amet interdum nulla. In elit nulla, laoreet ac mollis ac, aliquet ac sem. Phasellus sollicitudin dui non purus fringilla sit amet tincidunt dolor pretium. Vestibulum ante ipsum primis in faucibus orci luctus et ultrices posuere cubilia Curae; In justo dui, bibendum et porta a, aliquam et urna. Aliquam erat volutpat. Ut et massa non augue ornare eleifend. Donec dapibus vulputate felis, sed porta leo pretium ut. Vivamus a mi at nulla interdum vulputate non dignissim nibh.

Vestibulum turpis dolor, cursus eu ultrices in, pretium eu metus. Vivamus nisl massa, rhoncus non vehicula eu, porta ut neque. Vestibulum eget eros eros, eu scelerisque ligula. Aenean interdum vulputate eros, non viverra leo aliquet pellentesque. Morbi commodo est quis leo malesuada facilisis. Pellentesque purus tortor, placerat id luctus et, venenatis quis quam. Donec blandit bibendum neque vel viverra. Aliquam ac velit et lectus sollicitudin tincidunt sit amet sit amet quam. Aliquam eu erat ac leo fermentum volutpat ultricies eget nibh. Pellentesque ullamcorper venenatis odio, et fermentum augue tempor eget. Pellentesque laoreet mollis luctus. Cras tristique leo sit amet ligula venenatis vel accumsan odio accumsan. Etiam sem quam, malesuada vitae tempus sed, mollis vel lorem. Nunc faucibus eros et neque volutpat scelerisque hendrerit vel quam. Class aptent taciti sociosqu ad litora torquent per conubia nostra, per inceptos himenaeos. Aliquam erat volutpat. Aliquam auctor, felis eget porttitor varius, nisl sapien condimentum nisl, at tincidunt quam erat et urna. Cras rhoncus porta neque, in pharetra purus dapibus sed. Fusce condimentum, magna interdum tempus rutrum, arcu enim aliquet mauris, eget bibendum lorem mauris eget dui. Donec eget diam nisi, eget scelerisque erat.

Recunosc, mi-a stat niţel inima în loc când am văzut primele minute de anime: am crezut că va trebui să suport timp de 11 episoade grafica ciudăţică care mă trimitea cu gândul la creioane colorate şi schiţe de copil. Din fericire, m-am speriat degeaba, pentru că Usagi Drop arată foarte bine, de la nuanţele pale folosite, până la varietatea figurilor personajelor care apar pe parcursul desenului. Iar ca bonus avem parte şi de strâmbături şi figuri haioase, ca la orice comedie care se respectă (deşi micul nostru anime are şi destule momente specifice unei drame, aşa că se află de fapt la graniţa dintre cele două genuri).

Kawachi Daikichi este un bărbat japonez de 30 de ani, necăsătorit, care locuieşte singur, are un job solicitant în vânzări şi care îşi petrece de obicei timpul liber bând cu colegii săi de serviciu. Însă ziua în care trebuie să ia parte la înmormântarea bunicului său înseamnă şi începutul sfârşitului…rutinei din viaţa sa de până atunci. Asta pentru că, odată ajuns, află vestea bombă care i-a şocat pe toţi ceilalţi membri ai familiei: bunicul său de 79 de ani avea o fetiţă nelegitimă de 6 ani. Şi pentru că niciuna dintre celelalte rude nu vrea să accepte acest fapt stânjenitor şi să îşi asume responsabilitatea în vreun fel, iar mama fetiţei e de negăsit, Daikichi rezolvă problema oferindu-se să aibă grijă de ea. Iar din acel moment, viaţa eroului nostru este dată peste cap.

Primul episod e caracterizat de o notă de tristeţe, lucru de aşteptat din moment ce se învârte în jurul morţii bunicului şi a modului rece în care rudele bătrânului tratează “problema” lui Rin, copilul nelegitim cu care s-au trezit din senin pe cap. De fapt, întregul anime este un amestec delicat între momente emoţionante şi clipe vesele, însă, fie că simţi un nod în gât sau zâmbeşti amuzat, un lucru e sigur: povestea reuşeşte să te prindă, dacă ai răbdare şi nu cauţi neapărat un anime cu un ritm dinamic al acţiunii.

Fără monştri şi lupte eroice pentru salvarea lumii, fără creaturi fantastice, fără aventuri prin şcoală cu gaşca de prieteni, fără poveşti de dragoste…Usagi Drop tratează (destul de superificial, desigur, căci nu poţi să faci prea multe în doar 11 episoade) tema familiei şi a legăturilor dintre părinţi şi copii, soţ şi soţie, bunici şi nepoţi, atinge în treacăt diversele probleme ale adulţilor din societatea contemporană japoneză (şi nu numai), de la mama care îşi abandonează copilul până la mama care îşi creşte copilul singură, divorţul sau căsătoriile cu probleme.

Nu vă speriaţi, totuşi, nu intră nimeni în dezbateri filozofice sau terapii de cuplu şi nici anime-ul nu devine telenovelă – în centrul acţiunii rămân Daikichi şi Rin, care încet încet se acomodează unul cu celălalt şi cu noul lor stil de viaţă. Mi s-a părut foarte interesant faptul că desenul redă o perspectivă “paternă” asupra familiei, mai ales ţinând cont de faptul că societatea japoneză (din ce am putut să văd până acum în anime-uri şi am mai citit ici colo) pune mult mai mult accentul pe figura maternă.

Desigur, anime-ul a avut şi momentele lui nişeluş trase de păr, precum faptul că o fetiţă de 6 ani pare să ştie să se descurce mai bine în bucătărie decât un bărbat de 30 de ani care locuia şi îşi prepara singur mâncare de ani buni. Sau faptul că această fetiţă de 6 ani se transformă miraculos în bucătăreasa casei, folosind pentru asta un “cuţit pentru copii” (care taie al naibii de bine pentru o jucărie, părerea mea). Sau faptul că Daikichi a reuşit să treacă cât se poate de simplu de la vechiul său stil de viaţă la ritmul nou impus de creşterea unui copil, fără să sufere sau să se agite prea tare pe tema asta.

E greu de prins în câteva fraze “ceva-ul” care te face să îţi placă anime-ul ăsta şi care te ţine lipit de scaun odată ce ai devenit prins în poveste. Poate e umorul situaţiilor neprevăzute întâlnite de un adult care se trezeşte cu un copil în grijă. Poate e firea simpatică a lui Daikichi sau personalitatea deosebită a lui Rin. Poate e câte puţin din toate astea şi încă ceva peste. Una peste alta, Usagi Drop este cu siguranţă un anime frumos, o comedie-dramă dedicată celor care vor să vadă o poveste puţin altfel decât obişnuitele comedii de liceu sau serii de acţiune din lumi fantasy.

În al doilea rând, deşi abia aşteptam să se întâmple ceva-ul care să declanşeze acţiunea, asta, culmea, a înrăutăţit lucrurile, pentru că din normalitate am dat-o în “WTF!?” şi timp de aproape patru episoade m-am zbătut să înţeleg la ce naibii mă uit. Din fericire pentru mine şi nervii mei, lucrurile au început să devină mai clare pe măsură ce se mai explica una sau alta.

În prezent, pot să declar că Pandora Hearts este dedicat celor care vor un posibil romance sucit rău de tot, cu o doză bună de mister şi populat de nişte hidoşenii ciudăţele scăpate dintr-o lume paralelă:) Şi care au o doză mai mare de răbdare ca mine, pentru că a mea s-a încheiat la episodul 7. Îmi pare rău, dar eu şi desenul ăsta nu ne înţelegem:)) Mă plictiseşte cumplit. Nu-i chiar atât de rău pe cât sună, totuşi, nu strică niciodată să urmăreşti o poveste de dragoste nesiropoasă plasată într-un univers în care imaginaţia desenatorilor şi-a făcut de cap, mai ales că se fac multe trimiteri la Alice în Ţara Minunilor. Sau, mă rog, eu am luat anime-ul ăsta drept romance, dar e de fapt mai mult adventure fantasy, din câte am reuşit să văd.

Povestea e misterioasă şi aparent promiţătoare, iar desenatorii au avut destulă imaginaţie cât să născocească o serie de păpuşi rude cu Chucky suficient de hidoase cât să te facă să te uiţi chiorâş la iepuraşul tău de pluş:). Personajul principal feminin, Alice, e tipul puternic (dar care ascunde o latură sensibilă), în timp ce personajul principal masculin, Oz, e tipul fermecător, inocent şi optimist. În plus, Raven Nightray este unul dintre cele mai cool personaje întâlnite prin anime-uri până acum (cred că a atins culmea coolness-ului şi a depăşit-o), aşa că merită să te uiţi special pentru el :) )

Dar până la urmă nimic din toate astea nu reuşeşte să mă facă să rămân cu adevărat lipită de ecran. Deşi povestea este interesantă, dinamica lasă de dorit. În toiul episodului, se interpun fragmente întregi de “amintiri” preluate din epsioadele anterioare care îngreunează acţiunea şi te mai şi plictisesc de moarte (nu trebuie să ai memorie de elefant ca să ţii minte o scenă de acum 5 episoade. Şi nici nu simţi o nevoie copleşitoare să o vezi de nu ştiu câte ori). Alice e o fiinţă magică foarte puternică, dar, evident, nu poate să îşi folosească puterea atunci când chiar e nevoie şi devine din ce în ce mai neajutorată (deşi iniţial impresia era cu totul alta). Oz ar putea fi interesant, dacă nu ar fi îmbrăcat ca un spiriduş. Grafica e drăguţă, dar nu deosebită.

Pentru curioşi, povestea (foarte pe scurt, cât am înţeles şi eu din ea): Oz Bezarius/ Vessalius, fiul moştenitor al uneia dintre cele patru case nobiliare, împlineşte 15 ani, vârsta la care este considerat matur. Ocazia este marcată printr-un ritual special al familiei Bezarius şi presupune un soi de ceremonie  cu tentă religioasă care are loc într-un fel de capelă. Însă în toiul ceremoniei, patru Shinigami îl trimit pe Oz în “Abyss”, închisoarea dintr-o dimensiune paralelă, pedepsindu-l pemtru simpla lui existenţă. Ajuns în Abyss, Oz este atacat de fiinţele bizare care trăisc acolo, numite Chain, şi este salvat de Alice, un Chain foarte puternic care are acelaşi scop ca şi el: să scape din Abyss.

Dacă povestea nu m-a dat gata neapărat, soundtrack-ul mi se pare, în schimb, foarte reuşit, cu melodii compuse special pentru a întreţine atmosfera neliniştitoare de mister.

Nu ştiu ce se întâmplă cu anime-ul mai departe de episodul 7 – poate devine mai dinamic, sau, din contră, o ţine tot în pasul ăsta. Dar eu nu sunt curioasă să aflu, cel puţin, nu chiar acum. Desenul ar merita totuşi încă o şansă, cândva…

Serialul este extrem de amuzant şi, deşi Wikipedia îl clasifică drept comedie romantică, aş spune că e mai mult comedie şi mai puţin poveste de dragoste. Fiecare personaj reprezintă un tip uman (după clişeele anime-urilor shoujo, pe care încearcă să le parodieze). Haruhi este eroina androgină deloc impresionată de băieţii frumoşi şi alte lucruri care le dau pe spate pe clientele clubului. Este de asemenea foarte inteligentă şi se plânge adesea de faptul că trebuie să facă parte din club (când în realitate îi place foarte mult şi ţine la toţi cei şase băieţi). Tamaki este „prinţul”. Foarte frumos (şi la rândul său foarte inteligent, deşi extrem de naiv atunci când vine vorba de situaţiile care îl vizează pe el în mod direct), el este preşedintele şi fondatorul clubului. Cei doi se vor îndrăgosti unul de celălalt (deşi nu vor realiza asta decât foarte târziu). Kyoya reprezintă „tipul rece” şi este eminenţa cenuşie din spatele clubului, adevăratul manager şi conducător din umbră. Hikaru şi Kaoru sunt doi gemeni identici, „drăcuşorii”, care nu au avut alţi prieteni până când nu au devenit membri ai clubului (la insistenţele lui Tamaki). Mitsukuni (cunoscut drept Honey-senpai), arată mai degrabă ca un copilaş decât ca un elev de 17 ani, iubeşte pluşurile şi dulciurile şi este campion la arte marţiale. Iar Takashi (Mori-senpai), tipul puternic şi tăcut, joacă rolul de protector şi cel mai bun prieten al lui Honey-senpai. Din punctul de vedere al animaţiei, Ouran arată extrem de bine: culorile puternice şi bine armonizate, personaje frumos desenate, decoruri atent construite (deşi e posibil ca rozul clădirii liceului să pară un pic bizar câteodată). Din punctul de vedere al acţiunii, recenzia de pe Anime News Network acuză desenul de superficialitate. Ce-i drept, nu se poate spune că Ouran tratează cine ştie ce teme filozofice, dar oricum nu mă aşteptam să facă asta, ţinând cont de faptul că e o comedie romantică. La urma urmelor, Ouran vrea să parodieze clişeele anime-urilor shoujo, nu să prezinte în detaliu viaţa şi suferinţele personajelor. Nu pot totuşi să fiu întru totul de acord cu „superficialitatea” acestui desen, pentru atinge câteva teme mai profunde (în câte un episod mai serios), prin intermediul personajelor Hikaru şi Kaoru, şi al lui Kyoya. Chiar Haruhi aduce la un moment dat în discuţie nişte idei foarte interesante privind diferenţele de gen. De exemplu, povestea lui Kyoya are un substrat dramatic, chiar dacă ea nu ar putea fi neapărat înţeleasă din perspectivă occidentală. Fiind al treilea fiu, teoretic nu are nicio şansă să conducă familia (şi afacerile familiei) după moartea tatălui său. Se simte prins între necesitatea de a-i dovedi tatălui său că este totuşi bun de ceva, şi imposibilitatea de a se dovedi mai bun decât fraţii săi (chiar dacă este mult mai inteligent şi mai priceput decât ei). Cel care îl va salva din această dilemă este Tamaki, care îi reproşează că a renunţat fără să lupte şi s-a resemnat cu această situaţie fără să încerce să scape din ea.

Hikaru şi Kaoru sunt doi gemeni identici, care arată la fel, gândesc la fel şi adesea vorbesc la unison. Însă chiar dacă sunt atât de asemănători, ei sunt două persoane distincte. Iar drama lor este că lumea nu îi poate deosebi unul de celălalt. Vor să fie la fel, dar vor şi să fie diferiţi unul de celălalt. Fiecare doreşte să aibă propria identitate, dar se lovesc întotdeauna de imposibilitatea celorlalţi de a ghici care este unul şi care este celălalt. Ilustrativă este o scenă din copilăria lor, în care o colegă îndrăgostită îi dă întâlnire lui Kaoru, lăsându-i un bileţel în bancă. La întâlnire apare însă Hikaru, care spune că el o place mai mult decât fratele lui şi că nu-i aşa că nu are importanţă dacă e el sau celălalt? Fata aprobă, da, nu are nicio importanţă dacă e Hikaru sau Kaoru. De fapt, chiar dacă primul care încearcă cu disperare să îi deosebească este Tamaki, Haruhi este singura care îi poate deosebi. Am râs cu lacrimi de multe ori urmărind acest desen. Mi-a plăcut foarte mult, în ciuda micilor şi aproape nesemnificativelor scăpări: de exemplu, după  doar două episoade, intrarea în scenă a lui Renge-kun ajunge să calce pe nervi chiar şi pe cel mai paşnic dintre oameni.

Fii sociabil. Lasa feedback!   

gillbeatsisback01 xXTeruyobearXx KaraAnimee DarkDana salocata StefannyAbu anitakingdidy missanntrophe adelin081 myraX akashyakaoru96 AkiharaShizuka pirate4hobby Flame0fDeath XDBloom vladsonofsam tobi19ification black0seakt valy225 TheYuChanChan lightangelgirl bdandreea morana96 ZELIA013 LoveYoureEyes01 ionut0bleach reilastnote teofannazare BraveGabe george5630 KawaiiXEirian aboutanimero DudeIAmAPsy MissOlga1235 japokina Jaguar23XK 0Kismet0 GoGuSuS xSugarHighDD VijaRobert XxDiamondShinexX LizuKrazy clauditzasng lowdusk UltimateAnimeLover3 kanyitsu shamyir saradavinci1995 RoxanaZZ tigercomy paula3340 IsabellaDeLaRosa96 angelanime13 kokolinogirl alicemontrose

Ca sa clarificam. Acesti oameni au vizionat clipurile noastre de mai bine de 2 luni de zile si cam atat. Doar 5% dintre ei au lasat un comentariu legat de review sau anime-ul la care a fost facuta recenzia. Noi muncim 40 de ore pe un review ca apoi sa vedem 0 comentarii si 1/2 like-uri pe acolo. Este o insulta la adresa autorului, proiectului sau intregii echipe. Noteaza! Ca sa lasi feedback nu trebuie neaparat sa stii acel anime. Din ce am vazut, voi comentati doar daca ati vizionat acea serie, ceea ce e o prostie mare. Foarte usor se poate socializa intre fani. O parere pe review, o parere la anime daca iti place sau nu (chiar daca nu l-ati vizionat). Dar lipsa voastra de socializare este iesita din comun si asta se vede doar la noi in tara. Daca acest proiect era international, sunt sigur ca acum am fi avut cel putin 500 de abonati. Va pot da un exemplu ca sa vedeti diferenta uriasa dintre fanii anime din Romania si romanul de rand. Pe Otaku Parodies, Hitler suna la Rds are peste 40.000 de vizualizari si 179 de like-uri iar Hitler afla ca Animax a fost scos din grila de programe Rcs/Rds are doar 2300 de vizualizari si 67 de like-uri. Asta dovedeste ca suntem extrem de putin fani anime in Romania dar si incuiati care nu stiu sa aprecieze ceva ce este bine facut. Totusi multumesc celor care au lasat cate un comentariu pe ici colo. Multumesc! Proiectul nu dispare. Tot asa ca pana acum in fiecare weekend Maura impreuna cu ceilalti o sa lanseze cate un review pe site-ul nostru Turmentila.info. Sper ca atat fanii cat si ceilalti carora nu le place acest proiect sa inteleaga nemultumirea mea si de ce ma retrag, nu numai aici ci si de pe comunitatea anime din Romania (asta daca se mai poate numi comunitate). Maura si ceilalti va asteapta pe Turmentila.info. Toate cele bune / izo.

Povestea e  destul de tipică: ne aflăm la un liceu unde elevii sunt distribuiţi pe clase în funcţie de rezultatele lor la învăţătură – în Clasa A ajung întotdeauna elevii de top, în timp ce în Clasa F ajung mereu cei mai varză. Aihara Kotoko, din clasa F, este îndrăgostită până peste cap de Naoki Irie din Clasa A, băiatul care ia întotdeauna punctajul maxim la toate testele şi care, pe scurt, este considerat un geniu. Evident, asta nu e tot – pe lângă inteligenţa ieşită din comun, arată ca un fotomodel şi e un bun sportiv. Şi, cel mai important, e foarte arogant. Adunându-şi într-o zi tot curajul, Kotoko îi scrie o scrisoare de dragoste, însă Naoki o refuză din start. Ghinionul face ca în aceeaşi zi să aibă loc un cutremur de gradul 2 care … dărâmă casa cam precar construită a lui Kotoko. Un prieten al tatălui ei le oferă posibilitatea să se mute la el până când reuşesc să îşi reconstruiască casa. Şi…surpriză, Kotoko se trezeşte locuind în aceeaşi casă cu un Naoki cât se poate de răutăcios căruia nu îi convine nici cât negru sub unghie situaţia.

Din moment ce m-am uitat la Itazura na Kiss după Toradora!, nu am putut să nu încep să fac comparaţii. Sincer, al doilea e de departe preferatul meu, şi nu numai pentru că îmi plac mult mai mult personajele principale (atât Taiga, cât şi Ryuji mi-au fost muuuuuuuult mai simpatici decât Kotoko şi Naoki) ci şi pentru că în Toradora!, personajele sunt mult mai nuanţate şi evolueză mult mai credibil. Astfel, în afară de faptul că Taiga îşi dezvăluie treptat latura mai sensibilă şi se maturizează (asta ar fi fost de aşteptat până la urmă), de exemplu, nici până la ora actuală nu l-am înţeles pe Yuzaku (Kitamura), care mi s-a părut cel mai bizar din tot grupul de cinci şi total ieşit din tipare. Nici Ami nu rămâne cu totul fixată în tiparele tipului său de personaj (Hime-sama/ prinţesa), iar Minori e cu siguranţă altă ciudăţică şi face unele lucruri la care nu te-ai aştepta. În Itazura na Kiss în schimb, personajele sunt fixate bine de tot în stereotipurile lor, lipseşte flexibilitatea menţionată mai devreme. În plus, personajul principal feminin, Kotoko, ajunge să mă calce pe nervi de foarte multe ori, personajul principal masculin, Naoki, e un dezastru (tipul cool dus la extrem), iar stereotipurile în ceea ce priveşte raporturile masculin/feminin şi rolurile soţ/soţie dau de-a dreptul pe dinafară.

După comportamentul personajelor şi ideile conservatoare expuse (plus grafica semi-ciudăţică ce-mi aduce aminte de Ayashi no Ceres), aş fi crezut că anime-ul este mult mai vechi, dar conform Wikipedia, datează de abia din 2008. Ce-i drept, manga a rulat între 1991-1999, aşadar asta ar putea fi o explicaţie pentru modul în care sunt construite şi personajele, şi acţiunea.

Sincer, mi se pare că umorul e singurul care salvează anime-ul de la a fi o siropoşenie pe care n-aş putea să o urmăresc altfel. Kotoko e îndrăgostită până peste cap de Naoki – oki, asta am înţeles. Naoki e răutăcios cu ea de la începuturi şi nu o place – şi asta am înţeles. Evident, el va ajunge treptat să o placă pe ea – cât se poate de previzibil. Problema cea mai mare este că în majoritatea timpului, Kotoko nu face altceva decât să alerge după Naoki, în timp ce el o respinge constant. Iar jignirile lui (care, la început, nu sunt decât răutăţi) nu reuşesc să o determine pe fătuca noastră să aibă nici măcar ocazional reacţii ofensive: Kotoko continuă să suspine după el într-un mod cât se poate de obositor şi plictisitor.

Un punct interesant la Itazura na Kiss ar fi faptul că povestea nu se opreşte , în stil happy end clasic, la căsătoria celor doi protagonişti – de fapt, asta are loc destul de devreme, prin episodul 14. Din păcate, căsătoria marchează şi alunecarea din ce în ce mai rapidă a anime-ului către statutul de siropoşenie absolută, momentele de umor diminuându-se periculos în favoarea celor de dramă. După câteva episoade dramatico-zaharate, povestea se mai redresează  niţeluş (probabil şi datorită îmbunătăţii personajului principal masculin), ajungând la un ultim episod (25) foarte simpatic şi haios.

Morala 1 a anime-ului ar fi, probabil, următoarea:

“Dacă eşti îndrăgostită de un tip până peste cap, nu te da bătută! Ignoră toate semnele lui că te urăşte şi, nu te da bătută! Orice ai face, nu te da bătută! Îţi respinge scrisoarea de dragoste? Şi ce dacă! Face mişto de tine cu toate ocaziile posibile? Şi ce dacă! Te face de râs în faţa unui întreg colectiv de colegi? Şi ce dacă! Se poartă urât în loc să fie politicos? Şi ce dacă! Ajunge să te ignore, şi declară că îi aduci ghinion? Şi ce dacă! Orice ai face, nu te da bătută! Până la urmă, o să cedeze nervos şi o să se îndrăgostească de tine!

P.S. Ajutorul viitoarei soacre creşte cu 80% şansele ca asta să se întâmple într-o perioadă de până la 5 ani.

P.P.S. Se aplică doar personajului principal.”

Morala 2:

“Dacă eşti îndrăgostit până peste cap de o tipă, şi tipa se regăseşte în citatul de mai sus, dă-te bătut, n-ai nicio şansă.”

Fii sociabil. Lasa feedback!   

Povestea incepe in prim plan cu Kobayakawa Sena care abia a fost acceptat de liceul Deimon, unde da si de un tip care o sa-l transforme in cel mai de temut jucator de fotbal american.  Sena pana pe la jumatatea seriei, este in general un pusti fricos care nu stie altceva decat sa fuga atunci cand se iveste o bataie de strada. De asemenea cand joaca in meciuri, personalitatea lui este ascunsa tot pana pe la jumatatea seriei.  (asta ca sa nu afle prietena lui de o viata Mamori neechan) La inceput echipa de fotbal american al liceului Deimon nu include decat 2 jucatori si anume Youichi Hiruma si Kurita, Ryokan. Hiruma fiind cel care infiintase aceasta echipa. Cu timpul si prin modalitatile lui diabolice o sa adune jucatorii necesari pentru a intra in turnament si mai ales Christmas Bowl unde vor lupta impotriva celor mai buni. Echipa va prinde experienta de la un meci la altul, tipic stilului anime japonez sport. Evident vor pierde si ei cateva meciuri ca sa aiba farmec, asta doar ca sa-i intareasca. Undeva pe la jumatatea seriei toti membrii echipei Deimon vor face o calatorie in State pentru a-si perfectiona fiecare tehnica ,  urmand un atrenament dus la extrem de catre antrenorul lor la cererea lui Hiruma. (fiind singura solutie de a lupta de la egal la egal cu celelalte echipe) Chiar si asa, baietii o sa ia ceva mardeala in special de la Oujou White Knights si Shinryuji. Ca si la Capitanul Tsubasa Road to 2002, sau Hajime no Ippo, protagonistii si antagonistii au puteri deosebite uneori duse la extrem.  Probabil din cauza ca japonezii in realitate nu sunt asa de buni la fotbal, box, si asa mai departe. Ei intotdeauna au visat la puteri spirtuale de aceea si vedem in seriile lor sport  si nu numai ca tot o ard in domeniul sci-fi si efecte.

La caractere avem asa:

Hiruma fiind finantatorul echipei Deimon si in acelasi timp furand bani de pe ici colo pentru anumite calatorii si in special echipament pretios pentru antrenament. De asemenea are lazi intregi cu armament. Nust de unde tine cu el aproape in fiecare scena cate 2 mitraliere si cartuse pe corp lol. Puteti spune de la o posta ca este un demon cu adevarat.  Si de fiecare data incanteaza cuvintele lui puternice – YA HA! Fara el spiritul echipei s-ar duce de rapa.

Kobayakawa Sena – Principalul protagonist al seriei numit si Eyeshield 21, fiind cel mai rapid running back dintre toti, depasind uneori si viteza sunetului. La inceput este fortat sa intre in echipa Deimon de catre Hiruma si de asemenea il va pune la multe antrenamente grele care le va trece cu success. Pe urma va afla ca porecla lui Eyeshield 21 este un nume greu care doar cei mai buni il pot avea. De aceea va intra cu adevarat in fotbal punandu-si uneori si viata in joc.

Anezaki, Mamori care este foarte sexy si as vrea sa o sarut dar nu pot pentru ca e 2D. Fiind managerul echipei Deimon si prietena cea mai buna a lui Sena. (sau ma insel ?)

Kurita, Ryokan – Cel mai mare barosan al echipei, avand puterea sa puna la pamant si 4 jucatori deodata.

Raimon, Tarou – Maestrul mingilor. Dupa ce a fost alungat din echipa de baseball, Sena impreuna cu Hiruma il ajuta sa isi gaseasca un nou tel in viata ca jucator de fotbal american.

Ha-Ha Brothers – Acest triunghi de huligani la inceput nu erau altceva decat ce am spus adineaori, pana cand din greseala ajung pe terenul de fotbal si sunt oarecum treziti la realitate. Abia de la jumatatea seriei devin si ei pasionati de acest sport.

Suzuna Taki – Capitanul echipei Deimon de majorete care pe parcurs o sa vedem ca va aparea mai mult in episoade decat Mamori legand o relatie mai stransa cu Sena.

Ar mai fi si alte caractere care ar trebui mentionate dar  ca sa nu ne lungim prea mult, va voi preciza doi antagonisti care cred eu ca sunt cei mai importanti.

Primul este Agon Kongo care are o sete de sange la maxim, rupand maini si picioare atat pe strada cat si pe teren. Tipul acela de om care se lupta pentru a-si opri setea.

Shin, Seijuuro – Principalul antagonist al seriei care apare in nenumarate ori alaturi de Sena, fiind singurul lui rival. Amandoi evolueaza treptat cu gandul ca se vor lupta iar intr-un meci oficial.

Grafica cred ca este singurul minus din acest anime. Este desenat foarte standard. Cred si eu la 145 de episoade bugetul a fost nevoit sa fie mai strans. Daca nu esti un maniac de grafica merge uns.

Sunetul – Aici trebuie sa recunosc ca e bestial. Soundtrack-ul acestei serii face ca atmosfera sa fie rupere de nori. Punctand un plus si uitand de grafica ramai cu ochii pe monitor.

Overal Eyeshield 21 este un anime – sport excelent si ma bucur ca l-am putut viziona. Sper sa faceti si voi acelasi lucru luand torrent de pe bakabt. Grafica este singurul lucru care l-a dat in jos si poate si cateva episoade care sunt mai slabe. Are puterea sa rivalizeze cu serii mari ca Hajime no Ippo, Capitanul Tsubasa, Giant Killing si asa mai departe. Cu alte cuvinte merita vazut. Nota mea este 8.6.

Fii sociabil. Lasa feedback!